Ion Țiriac (81 de ani), fostul mare jucător de tenis al României, a dezvăluit că a sunat-o pe Simona Halep (29 de ani, locul 3 WTA), după meciul cu Marketa Vondrousova (21 de ani, locul 20 WTA), din cadrul turneului de la Stuttgart.
Simona Halep a învins-o pe Marketa Vondrousova, cu scorul de 6-1, 6-3, în turul secund al competiției de la Stuttgart.
Ion Țiriac a avut cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep după acel meci și a dezvăluit că a sunat-o și i-a spus personal de ce a fost cea mai bună partidă a româncei din ultima perioadă.
„Am văzut niște frânturi din primul meci de la Stuttgart și ce am văzut i-am și spus imediat. «Ăsta e cel mai bun meci pe care tu l-ai făcut după finala de la Wimbledon!» (n.a – câștigată în fața Serenei Williams în 2019, 6-2, 6-2). De ce? Dintr-o singură rațiune! Una simplă, o tot vorbesc, dar lumea nu înțelege nimic.
Uitați-vă la Simona Halep la un singur lucru: unde stă când lovește mingea. Dacă stă pe linia de fund sau puțin mai în față, mingea ei câștigă două secunde decât dacă stă cu doi metri în spate. Adversara n-o să mai aibă timp! Ea n-o să lovească niciodată mai tare decât Serena, nu! Dar repede poate să joace.
Acum, dacă în sfârșit își dă seama, trebuie să termine punctul mai repede. Ieri a făcut-o. A stat superb în primul set, iar în al doilea set s-a dat jumătate de metru, un metru mai în spate și s-a văzut imediat”, a spus Ion Țiriac, potrivit GSP.
În sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, Simona Halep o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova (Rusia, 34 WTA), vineri, după ora 19:30. Dacă trece de rusoaică, sportiva noastră o va întâlni în semifinale pe câștigătoarea meciului Aryna Sabalenka (Belarus, 7 WTA) – Anett Kontaveit (Estonia, 27 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER